Hidroelectrica a plătit integral sumele cerute, după care a contestat administrativ actele de impunere. Întrucât contestațiile i-au fost respinse, s-a adresat justiției.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și emitentul cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori București (BVB), a realizat în 2023 un profit record de peste 6,34 miliarde lei, cu 42% mai mare decât cel din 2022, de 4,46 miliarde lei, în special ca urmare a majorării producției.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și emitentul cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori București (BVB), estimează preliminar un profit net de peste 6 miliarde lei pe anul trecut, cu 35% mai mare decât cel din 2022, de 4,46 miliarde lei, potrivit proiectului de buget pe 2024, publicat imediat după ora de închidere a tranzacțiilor pe piața bursieră bucureșteană.
Exportul de energie electrică al Bulgariei a scăzut cu aproape 66% de la începutul anului, iar producția s-a micșorat cu o cincime față de aceeași perioadă a anului trecut, statul vecin începând să importe masiv din România.
Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, s-a majorat cu aproape 34% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2022, la 1,7416 miliarde lei, după câștigul istoric de anul trecut.
Și alți mari producători au acuzat neconstituționalitatea supraimpozitării din energie, după cum a relatat Profit.ro.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a terminat anul trecut cu un profit net contabil de 4,4 miliarde lei, cu peste 42% mai mare față de cel din 2021 (3,08 miliarde lei), și îl va distribui aproape integral acționarilor, în două tranșe.
Hidroelectrica a fost detronată de pe primul loc în comparatorul ANRE. Mare atentie!!! oferta este limita la 3 luni după care prețul este variabil cu aplicarea plafoanelor.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare și mai rentabil producător de energie electrică din România, estimează pentru anul în curs o reducere ușoară a profitului net, cu 8,5%, de la 4,006 miliarde lei în 2022 la 3,663 miliarde lei în 2023, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a crescut cu aproape o treime anul trecut, depășind pragul de 4 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare furnizate de management acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Supraimpozitarea, decisă prin legislație primară, a fost stabilită inițial la o cotă de 80% din veniturile suplimentare rezultate din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare a energiei și pragul de 450 lei/MW, procentul fiind majorat ulterior mai întâi la 98% și în final la 100%.
Fondul Proprietatea (FP), care deține aproape 20% din capitalul companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, speră să reușească să convingă acționarul majoritar să aprobe listarea companiei și pe o bursă externă, nu doar la Bursa de Valori București (BVB), a declarat Daniel Naftali, vicepreședintele senior al administratorului de fond Franklin Templeton București, într-un interviu acordat Profit.ro.